Epopeea falimentului City Insurance: cum s-a ajuns aici și la ce trebuie să se aștepte șoferii

de: Mădălina Bahrim
21 09. 2021

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis săptămâna trecută să deschidă procedura falimentului pentru liderul pieței RCA, City Insurance. Anunțul a bulversat piața asigurărilor din România, dar mai ales pe șoferii asigurați la companie.

Conform cifrelor oficiale înregistrate de City Insurance pe piața asigurărilor din țara noastră, compania se bucura, la finalul primului trimestru din acest an, de primul loc în piața de asigurări din România, cu o cotă de piață de 20,3%. Nu în ultimul rând, este esențial să menționăm că City Insurance se află și pe primul loc în piața RCA cu o cotă de piață de 45,62%.

În pofida succesului de pe piață, Autoritatea de Supraveghere Financiară venea, zilele trecute, cu anunț neașteptat pentru mulți dintre clienții companiei.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost informată de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), în calitate de administrator temporar al City Insurance S.A., că până la data de 6 septembrie 2021, ora 24:00, în conturile societății nu a fost efectuată nicio plată aferentă contravalorii acțiunilor subscrise de către acționarul minoritar i3CP HOLDING BV, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele privind restabilirea, în termenul de trei luni, a nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerința minimă de capital (MCR), conform Deciziei A.S.F. nr. 714/03.06.2021. Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară va analiza situația de fapt și va lua deciziile care se impun, în conformitate cu prevederile legale.”, a transmis ASF.

Așa avea să înceapă epopeea încă unui faliment istoric în România, de tipul Carpatica.

Din fericire, se pare că asigurații City Insurance nu trebuie să aibă motive de îngrijorare.

Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), susține că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

„BAAR doreşte să dea încă o dată asigurări că, şi în această situaţie, va acţiona cu respectarea nu doar a legii, ci şi a celor mai înalte standarde de profesionalism şi eficienţă, fără bariere birocratice pentru a-şi îndeplini rolul său pe plan extern.

Ne exprimăm speranţa că, industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea, experienţa şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi care pot apărea la un moment dat şi împreună cu implicarea de care autorităţile statului dau dovadă în acest moment, şi mă refer aici şi la cele două Ordonanţe de Urgenţă anunţate de către premier, avem certitudinea că putem gestiona acest moment într-un mod optim”, a explicat preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

În acest moment, în transparenţă pe site-ul Ministerului de Finanţe este publicat Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care permite Fondului de Garantare să facă plăţi imediat după retragerea de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, respectiv majorarea plafonului de despăgubire de la 450.000 lei la 500.000 lei pentru fiecare contract de asigurare, a mai spus oficialul BAAR.

Între timp, situația a ajuns pe masa procurorilor Direcției Naționale Anticorupție

Cel puțin trei plângeri penale au fost depuse în legătură cu modul în care a fost controlată, administrată compania de asigurări și modul în care s-a ajuns la intrarea acesteia în insolvență.

Rămâne de văzut dacă procurorii vor descoperi anumite nereguli în documentele analizate și dacă se va ajunge la un proces în acest sens.

Ce au de făcut șoferii

a) În cazul în care dețineți o poliță de asigurare emisă de CITY Insurance

Polița dumneavoastră de asigurare rămâne în continuare valabilă, producându-și efectele.

Puteți însă denunță în orice moment polița și să încheiați una nouă la un alt asigurător autorizat. Dacă denunțați polița și nu ați avut daune în perioada de valabilitate de până la denunțare, pentru perioada neexpirata aveți dreptul să va recuperați diferența de prima de la FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților urmând procedura menționată la lit.b) pct.(ii) de mai jos.

ATENȚIE! Polița dumneavoastră de asigurare rămâne valabilă, conform prevederilor legale, până cel târziu la 90 de zile după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Asta înseamnă că, în cazul în care valabilitatea poliței înscrisă în documentul de asigurare depășește termenul menționat anterior, nu veți mai fi asigurat.

Precizările de mai sus sunt valabile și pentru situația în care dețineți o poliță de asigurare RCA emisă de CITY Insurance. Prin urmare, puteți circulă pe drumurile publice, iar în cazul unor controale în trafic din partea organelor abilitate, nu veți fi sancționați, polița dumneavoastră RCA fiind valabilă. Pe scurt, sunteți în continuare asigurați, desigur cu luarea în considerare a atenționării de mai sus.

De asemenea, în cazul în care sunteți vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale și/sau vătămări corporale, terțul păgubit va fi despăgubit în baza acestei polițe în limitele stabilite de Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv 450.000 lei și prin înscriere la masa credală în cadrul procedurii de faliment care se va soluționa în prima instanța de Tribunalul București, iar în faza apelului de Curtea de Apel București.

b) În cazul în care sunteți victima unui accident rutier produs de un conducător auto prin intermediul unui autovehicul asigurat printr-o poliță RCA emisă de CITY Insurance:

(i) Dacă nu ați avizat încă dauna la CITY Insurance, aveți dreptul să o faceți adresându-vă Fondului de Garantare a Asiguraților cel târziu până la data denunțării poliței RCA de către asigurat, dar nu mai mult de 90 de zile de la dată pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului;

(ii) Pentru încasarea indemnizațiilor/despăgubirilor veți putea depune o cerere de plata motivată și însoțită de documente justificative, începând cu dată publicării deciziei ASF de retragere a autorizației pentru CITY Insurance în Monitorul Oficial și până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

FGA are dreptul de a începe plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări (asigurați, beneficiari, terțe persoane păgubite) de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului împotriva CITY Insurance.

Mai multe detalii pot fi găsite pe www.fgaromania.ro

IMPORTANT! Totodată, trebuie precizat și că, în acest moment, există în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care modifică unele dintre prevederile legii actuale privind activitatea FGA (Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților) în beneficiul creditorilor de asigurări. Una dintre cele mai importante schimbări preconizate se referă la scurtarea termenului în care FGA poate începe efectuarea plăților către păgubiți, respectiv la 60 de zile de la dată publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asiguratorului (și nu de la dată rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului împotriva CITY Insurance, așa cum este în acest moment). De asemenea, proiectul prevede majorarea plafonului de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei și acordarea despăgubirilor pe fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare. Aceaste prevederi propuse vizează protejarea suplimentară a păgubiților în cazul insolvenței unui asigurător.

(iii) Indiferent dacă v-ați adresat sau nu FGA în vederea încasării despăgubirii, aveți dreptul să formulați și o cerere de admitere a creanței (despăgubirii pretinse) în cadrul procedurii de faliment în termenele și urmând instrucțiunile lichidatorului judiciar care va fi desemnat de Tribunalul București. Trebuie să știți că, în măsură în care ați încasat sume de la FGA, acestea vor fi deduse în cadrul procedurii de faliment din sumele pe care ați mai fi eventual îndreptățit să le primiți.